Asistenţa socială reprezintă procesul propriu-zis prin care persoanele aflate în nevoie, beneficiază de măsuri de protecţie socială şi de ajutor profesionist în vederea satisfacerii trebuinţelor lor, a unei bune integrări în societate cu scopul de a rezolva sau ameliora situaţia lor. (Stanciu, 2008, p. 7)
In acest context, Fundaţia ALTAIR şi-a propus organizarea şi desfășurarea uneicampanii de strângere de fonduri pentru implementarea proiectului:
“ FIECARE COPIL CONTEAZĂ!“
SCOPUL PROIECTULUI – Construirea unui „Complex rezidenţial de tip familial“ în comuna Păueşti, judeţul Vâlcea, pentru un număr de 40 de copii și tineri, cu vârste cuprinse între 7 ani și 18 ani, separaţi temporar sau definitiv de părinţii lor, din judeţul Vâlcea.
OBIECTIVUL GENERAL- Asigurarea accesului copiilor separaţi temporar sau definitiv de părinţii lor, la servicii de găzduire, îngrijire, educaţie, servicii de pregătire pentru viaţa independent și consiliere socio-profesională, pe o perioadă determinată.
CONTEXTUL EUROPEAN - Articolul 7 al Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului (UNCRC) stabileşte în mod clar că fiecare copil are “dreptul de a-şi cunoaşte părinţii şi a fi îngrijit de părinţii săi”. Atunci când un copil este abandonat, acest drept îi este încălcat. Copiii nou născuţi şi copiii mici sunt cei care prezintă riscul cel mai mare de a fi abandonaţi. Acest lucru este îngrijorător deoarece un copil lipsit de o creştere stabilă în primii ani de viaţă poate prezenta dificultăţi din punct de vedere al dezvoltării emoţionale şi comportamentale.
In urma unor cercetari s-a constatat că în Europa de Vest doar 4% din numărul copiilor minori, plasaţi sub îngrijire instituţională , sunt abandonaţi, spre deosebire de 32% dintre copiii din Europa Centrală şi de Est.
aflaţi in aceeaşi situaţie. In România, Ungaria şi Letonia majoritatea copiilor daţi în îngrijire instituţională au fost abandonaţi, în timp ce Danemarca, Norvegia şi Marea Britanie au raportat abandonul copilului ca fiind un eveniment rar.
CONTEXTUL NATIONAL - În încercarea de a reglementa adopţia şi situaţia copiilor instituţionalizaţi, România a adoptat în anul 1993 legea abandonului (Legea nr.47/1993) conform căreia copiii instituţionalizaţi care nu au fost vizitaţi de părinţii lor timp de 6 luni, erau declarati abandonaţi şi prin urmare adoptabili.
Deși se recomandă prevenirea separării copilului de mamă, la ora actuală în România nu se face mare lucru în acest sens. Una dintre soluțiile deja existente este centrul maternal. Mamele și copiii petrec în general un an în astfel de centre, timp în care ar trebui să li se ofere toate cunoștințele și abilitățile necesare pentru a putea funcționa ca familie. Din păcate, în unele județe locurile din centrele maternale se reduc la două, iar serviciile sociale și psihologice lipsesc.
Guvernul Romaniei s-a angajat deja in anul 2015 să accelereze procesul de dezinstituționalizare și a menționat acest aspect ca reprezentând o prioritate în diferite documente strategice, inclusiv Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului 2014-2020, Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei 2015-2020,
În acord cu Pachetul privind investițiile sociale și Recomandarea Comisiei Europene "Investiția în copii: ruperea cercului vicios al defavorizării”, ANPDCA ( Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție ) a stabilit, printre altele, următoarele priorități pentru perioada 2014-2020:
(i) Închiderea centrelor de plasament clasice pentru protecția copilului și transferul copiilor din aceste centre către servicii în cadrul comunității ;
(ii) Asigurarea de intervenții timpurii și preventive pentru copii, care vor asigura exercitarea dreptului copiilor de a crește într-un mediu familial și îi vor ajuta să-şi realizeze pe deplin potențialul și să-şi exercite integral
drepturile.
